Balint și Uhrin jr. cer amânarea debutului de retur!

Balint și Uhrin jr. cer amânarea debutului de retur!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Întorși acasă după două săptămâni de pregătire în Spania, bănățenii au găsit terenuri înghețate, temperaturi sub zero grade și zăpadă de 20 de centimetri.
Gabi Balint și-a adaptat imediat ședințele de pregătire la noile condiții meteo, iar antrenamentul de ieri-dimineață a însemnat muncă în nămeți. „Am riscat puțin, trebuie să ne adaptăm și să ne atingem obiectivele de antrenament. Eu zic că le-am atins. Am lucrat și puțină forță în zăpadă, am făcut și puțină pregătire fizică, a fost bine”, a spus tehnicianul ieri, după antrenament. El a mai mărturisit că s-a temut de accidentări, mai ales la contactele dintre fotbaliști, dar nu are de ales. Și dacă antrenamentele nu le poate anula, Balint ar fi încântat dacă s-ar amâna cu o săptămână startul returului. „Da, aș fi de acord cu amânarea. Dar depinde, pentru că numai aici sunt ninsori. La București era timpul bun. Dacă va mai ninge câteva zile, sigur că e binevenită o amânare cu o săptămână. Altfel, ar suferi mult și spectacolul și vor suferi spectatorii, pentru că una este să vină pe timp bun, alta e să vină pe zăpadă la meci”, a mai declarat tehnicianul Timișoarei.

Uhrin jr, aliat cu Balint

Pentru amânare ar vota și CFR Cluj. Din cauza zăpezii, campioana și-a amânat cu patru zile întoarcerea din Antalya, iar ieri, după amicalul cu Esil Bogotyr, antrenorul Dusan Uhrin a spus că o amânare ar fi perfect normală. „Dacă terenurile din țară vor rămâne tot acoperite cu zăpadă, nu cred că ar trebui reluat de săptămâna viitoare returul”, a spus Uhrin jr.

 

Vești proaste de la meteo
 

Valul de frig și de zăpadă care a atins Banatul va persista până la finalul lunii, deci inclusiv ziua meciului FC Timișoara – FC Argeș. Partida este programată pentru sâmbătă, 28 februarie, iar cel mai mare site meteo din lume, weather.com, anunță o minimă de minus un grad celsius, plus precipitații pentru toată săptămâna viitoare.

"Dacă vor continua ploile și ninsorile, aș fi pentru amânare. Dacă vor fi trei sau patru zile cu soare, cu siguranță returul va debuta pe 27 februarie" – Adrian Mititelu, patron „U“ Craiova


"Amânarea nu s-a pus în discuție. Nu avem sesizări, doar declarații pe la televizor. Trebuie să trimită cluburile sesizări la Ligă, iar decizia se ia în Adunarea Generală"
– Valentin Alexandru, secretar general LPF

"Nu mai puteam sta în Spania. Chiar și dacă încep cutremure pe aici, important este să ne adaptăm. Știam că vor fi alte condiții climaterice și este nevoie de minim 12 zile pentru readaptare" – Gabi Balint, antrenor Poli Timișoara

"Ce putem face în privința vremii? Ne pregătim pentru că peste o șapte zile, vremea va fi la fel" – Vali Bădoi, fotbalist Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×